Cât de importantă e ora de somn

Săptămâna trecută scriam despre Arta de a te trezi devreme. După ce am scris articolul respectiv, mi-am dat seama că mi-am îndreptat atenția doar spre ora de trezit și n-am zis nimic despre ora de somn.

Ora la care ne pregătim să dormim este foarte importantă. De multe ori, atunci când cineva mă întreabă care e secretul trezirii mele de dimineață și eu întreb, la rândul meu(știu, nu-i frumos), care e ora lor de somn.

De ce? Fiindcă de multe ori, mulți spun că vor să se trezească mai devreme, dar se duc la somn la ora 2 noaptea. Cum crezi că ai putea să te trezești la ora la care îți dorești, dacă nu îți pregătești terenul?

În 2016, când m-am hotărât să-mi schimb programul de dimineață, timp de o săptămână am făcut teste cu ora de somn. Am vrut să văd cum mă simt dacă mă duc la somn la ore diferite și cu care din ele sunt cel mai confortabil.

Am folosit și încă folosesc sleepyti.me pentru a-mi face calculele. Sleepy time e un calculator de somn, ce îți numără ciclurile REM și îți recomandă ora de somn, în funcție de ora la care vrei să te trezești.

Așa am ajuns să fiu în pat la ora 10, atunci când mă trezeam la ora 4:30.

În medie, un om are nevoie de cam 15 minute până adoarme. De aceea îmi planific momentul în care vreau să adorm și încerc să fiu în pat cu 15-30 de minute mai devreme.

Odată ce ți-ai făcut un astfel de program, corpul se va ajusta la noul ritm și te vei simți somnoros la orele respective. Așa pățesc eu acum.

Arta trezitului devreme nu reprezintă doar motivația de a te trezi de dimineață. Ci și disciplina de a face “efortul” de a te duce la somn atunci când trebuie.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă un share.