Category Archives: Motivational

Fasting sau cum sa tii post negru

Ți-a fost vreodată foame? Cu siguranță că da.

Ai vrut în acele momente să te duci imediat la frigider și să-l deschizi și să-l golești pe jumătate? Cu siguranță că da.

Te-ai gândit vreodată cât de norocoși suntem? Trăim într-o epocă în care e ușor să găsești mâncare. Și găsim; găsim din abundență, literalmente la orice colț de stradă.

Și ne-am obișnuit să mâncăm, să mâncăm, să mâncăm. Mult, gustos, sănătos, bun, rău, nu contează. Trebuie să băgăm la ghiozdan. Doar n-o să stăm flamânzi, nu-i așa?

De aceea când îi spui cuiva că tu nu mănânci sau că sari peste vreo masă, lumea se uită ciudat la tine. Cum adică să nu mănânci? Ai vreo boală? Ai pățit ceva? Vrei să slăbești?

Cam astea sunt primele reacții când renegeni mitul celor 3 mese pe zi.

Fiindcă da, am început să cred că cele 3 mese pe zi sunt un mit modern. Nu avem nevoie de 3 mese pe zi pentru a supraviețui. Mic dejunul nu e cea mai importantă masă a zilei și te îngrași dacă mănâncă după ora șase, doar dacă bagi kile de mâncare în tine.

De ceva timp mănânc doar două mese pe zi, mic dejun și cină. Uneori mai luam câte o gustare (fructe sau alune) pe la prânz. Am avut perioade în care am sărit peste mic dejun, încercând varianta, prânz-cină. Și n-am murit cu doar 2 mese pe zi.

De aceea vreau să testez o perioadă de fasting, post negru mai pe românește. Fastingul e o metodă foarte bună de resetare a metabolismului, dar și de a slăbi. N-o să fiu ipocrit să zic că nu mă interesează și acest subiect. Fastingul e și o provocare în același timp. Să-ți vezi limitele, să vezi până unde poți să mergi.

În urmă cu vreo doi ani am încercat o pentru prima dată să țin post negru pentru o perioadă lungă. Așa de nebun. Am rezistat două zile jumate fără mâncare. Doar apă și ceai. Din când în când am mai făcut 1 day fast. Uneori am rezistat, alteori nu.

De data asta vreau să o fac sistematic. Mi-am cumpărat un program, de la un om în care am încredere și-l urmăresc online de foarte, foarte mult timp, și vreau să testez o câteva zile de rational fasting cum îi zice el. Adică să țin post negru, da’ cu cap.

De ce vreau să fac asta? După cum ziceam mai sus, vreau să slăbesc. Am 90 de kile și nu-mi place asta. Am prea multe proiecte la care lucrez ca să merg la sală (și am încercat să merg), așa că asta e the next best thing.

Al doilea motiv e să scap de adicția de mâncare. După cum ziceam la început, suntem atât de mult obișnuiți să mâncăm, încât mâncăm și atunci când nu ne este foame. Doar pentru că trebuie. Și vreau să mă învăț să fiu mai frugal. Am încercat cu binișorul, da’ n-a mers. Așa că încerc cu forța.

Al treilea motiv ar fi unul spiritual și mental. Știu din prima mea încercare ce greu e să ții post negru. Ce greu e să auzi o mică voce în cap, trebuie să mănânci, mănâncă, mănâncă, MĂNÂNCĂ MĂ NEBUNULE. E o luptă minte versus corp. E o chestie de disciplină. E ca o renaștere.

Acum, când scriu acest articol e luni seara. Ultima masă am avut-o ieri, pe la 3-4 după amiaza. Au trecut mai bine de 24 de ore de când am mâncat ultima oară și mă simt bine. Mă simt puțin amețit și îmi tremură un pic mâna dacă o întind. În rest totul e ok.

După cum ziceam în ultimul articol. Discipline is freedom. Și putem aplica mantra asta asupra oricărei activități. Chiar și asupra mâncatului.

Experimentul “Freedom Equals Discipline”

E o carte pătrățoasă. Are 200 de pagini negre și un scris mașcat. Am cumpărat-o acum un an și n-am reușit să o citesc dintr-un capăt în altul. Am frunzărind pe ici pe colo, când simțeam că am nevoie de un strop de motivație. Cu toate astea titlul îmi răsună în minte zilnic
“Freedom equals discipline“, o mantră în care cred cu tărie și în a cărui spirit îmi doresc ca viața mea să se învârtă.

Și deși îmi doresc asta, nu fac asta mereu. E mai simplu să vin de la muncă și să îmi arunc hainele pe jos, să deschid laptopul și să dau play la un joc. E mai simplu să las vasele murdare în chiuvetă, decât să le spăl imediat. E mai simplu să dau comandă de o pizza, decât să-mi fac eu de mâncare. E mai simplu să fiu leneș.

Am observat că atunci când sunt disciplinat, viața parcă merge mai bine. Parcă îmi vine să zâmbesc mai des, fiindcă fac ceea ce îmi doresc. Atunci când las lucrurile la voia întâmplării, sunt mai trist, mai obosit și parcă nu am chef de nimic.

Freedom equals discipline. Prin disciplină faci lucrurile care chiar îți plac, cele care îți stau pe creier cu lunile. Faci acele activități care chiar ți le dorești în adâncul sufletului. Faci ceea ce vrei TU. Și așa devii cu adevărat liber.

Pentru unii, disciplină e echivalent cu chin. Nu prea vezi pe nimeni să pună semnul egal între disciplină și libertate. Eu cred însă în asta. Fiindcă am mai încercat-o în trecut, însă am găsit mereu scuze pentru a nu continua. Scuze se găsesc mereu, nu sunt greu de găsit.

Suntem la jumătatea anului. În următoarele 6 luni vreau să-mi duc fiecare zi după acest principiu. Să fiu disciplinat în fiecare zi. Să fac ceea ce îmi propus în fiecare zi. Să cobor milităria din pod, cum s-ar zice. să vedem ce iese.

Însă de data asta vreau să experimentez pe o perioadă mai lungă. Voi arde corăbiile, cum zice proverbul. O să-mi iasă? Cine știe… vă țin la curent aici, pe blog.

PS: Cartea o puteți găsi pe elefant.

When goals become obsessions

I had a sudden insight today. Goals and desires won’t be achieved until they transform  into something real until they become  an obsession. Only in the moment when the only thing that you think about it’s that particular goal, only then that goal will go on the course of becoming reality.

Until then the goal it’s just a wish. Something that you say to make yourself feel good. Something that you look upon, but you never really dare to go to.

When I realised this, I was sitting on a bench. Eating some pizza and listening a podcast on my phone. Looking at the pigeons that were swarming around me. Continue reading When goals become obsessions

How do you know you’re being productive?

I’ve haven written for ages for this blog.

I could say that I have a good excuse, but to be honest, I could’ve found some time to write something here as well. And I say here as well, because I haven’t been sitting on my hands all this time. I’ve been writing. Quite a lot lately. And I’ve changed jobs as well.  True story.

But, let’s get to the point. How do you know you’re being productive? Continue reading How do you know you’re being productive?

I’ve made 27 years

First of August is my birthday. And I feel a little bit strange. Not because of the age or because I got older or other unimportant stuff like this. But because, looking back at the last year, so many things have changed.

If I’m looking back on what happened from 2015 to 2016, there wasn’t that much. You could probably say that I was a little bit worse. A little bit more overweight, a little bit more money issues and other stuff. It wasn’t better. Continue reading I’ve made 27 years

The story of me running 21 kilometers

Ever since I’ve signed up for this semi marathon, I’ve always doubted myself that I will be able to finish it. I’m not a runner, I’m not a guy that does too much physical activity. As I was saying in my story about my weight loss, I do little to none.

Since March I started to run, but the most that I’ve managed to run till now was 5 kilometres. And that run had exhausted me. But time doesn’t wait and little by little, day by day, the set day for the semi marathon arrived. No matter if I was prepared or not.

23rd of April 2017.

I woke up as usual for my week-end days. Around 6:30. I was trying to pump up myself. I was thinking about those 21km from the beginning of the day. I made myself a light breakfast and I started to do some stretching, I’ve massaged my feet, trying to be in my best condition for the run.

My biggest fear on this run is was that my body will break down. That my feet will give up. In my training runs, I’ve always had issues with this. After the first kilometer, my feet hurt. My shins burned. And this is why I’ve never managed to run more than 5km. Continue reading The story of me running 21 kilometers

How to beat procrastination

Ah, procrastination! The pompous word that is starting to replace laziness. We aren’t lazy anymore, we are procrastinating. Because lazy is an adjective, while procrastinating is a verb.

I’ll go a little bit into grammar (which, I’ll admit it, it might not be my forte). The adjective is used to describe things, while verbs are defined by action. This is why we are more comfortable about saying “I procrastinate” rather than “I’m being lazy”. Lazy will attach us a label, while procrastination is an action that we do, and we can stop it, eventually.

Continue reading How to beat procrastination