Category Archives: My story, my life

Stories about me

Biroul de după muncă

Este vineri seara, ora 17:45. Mă aflu într-un Starbucks și scriu. A devenit un obicei în ultimele două săptămâni să fac asta. După muncă, dacă mai am energie și putere mentală, în loc să mă duc acasă, îmi îndrept pașii, încet dar sigur, spre un Starbucks. Îmi iau un ceai (sau o cafea), deschid laptopul și mă apuc să scriu sau să lucrez la ce mi-am propus.

Continue reading Biroul de după muncă

Fasting sau cum sa tii post negru

Ți-a fost vreodată foame? Cu siguranță că da.

Ai vrut în acele momente să te duci imediat la frigider și să-l deschizi și să-l golești pe jumătate? Cu siguranță că da.

Te-ai gândit vreodată cât de norocoși suntem? Trăim într-o epocă în care e ușor să găsești mâncare. Și găsim; găsim din abundență, literalmente la orice colț de stradă.

Și ne-am obișnuit să mâncăm, să mâncăm, să mâncăm. Mult, gustos, sănătos, bun, rău, nu contează. Trebuie să băgăm la ghiozdan. Doar n-o să stăm flamânzi, nu-i așa?

De aceea când îi spui cuiva că tu nu mănânci sau că sari peste vreo masă, lumea se uită ciudat la tine. Cum adică să nu mănânci? Ai vreo boală? Ai pățit ceva? Vrei să slăbești?

Cam astea sunt primele reacții când renegeni mitul celor 3 mese pe zi.

Fiindcă da, am început să cred că cele 3 mese pe zi sunt un mit modern. Nu avem nevoie de 3 mese pe zi pentru a supraviețui. Mic dejunul nu e cea mai importantă masă a zilei și te îngrași dacă mănâncă după ora șase, doar dacă bagi kile de mâncare în tine.

De ceva timp mănânc doar două mese pe zi, mic dejun și cină. Uneori mai luam câte o gustare (fructe sau alune) pe la prânz. Am avut perioade în care am sărit peste mic dejun, încercând varianta, prânz-cină. Și n-am murit cu doar 2 mese pe zi.

De aceea vreau să testez o perioadă de fasting, post negru mai pe românește. Fastingul e o metodă foarte bună de resetare a metabolismului, dar și de a slăbi. N-o să fiu ipocrit să zic că nu mă interesează și acest subiect. Fastingul e și o provocare în același timp. Să-ți vezi limitele, să vezi până unde poți să mergi.

În urmă cu vreo doi ani am încercat o pentru prima dată să țin post negru pentru o perioadă lungă. Așa de nebun. Am rezistat două zile jumate fără mâncare. Doar apă și ceai. Din când în când am mai făcut 1 day fast. Uneori am rezistat, alteori nu.

De data asta vreau să o fac sistematic. Mi-am cumpărat un program, de la un om în care am încredere și-l urmăresc online de foarte, foarte mult timp, și vreau să testez o câteva zile de rational fasting cum îi zice el. Adică să țin post negru, da’ cu cap.

De ce vreau să fac asta? După cum ziceam mai sus, vreau să slăbesc. Am 90 de kile și nu-mi place asta. Am prea multe proiecte la care lucrez ca să merg la sală (și am încercat să merg), așa că asta e the next best thing.

Al doilea motiv e să scap de adicția de mâncare. După cum ziceam la început, suntem atât de mult obișnuiți să mâncăm, încât mâncăm și atunci când nu ne este foame. Doar pentru că trebuie. Și vreau să mă învăț să fiu mai frugal. Am încercat cu binișorul, da’ n-a mers. Așa că încerc cu forța.

Al treilea motiv ar fi unul spiritual și mental. Știu din prima mea încercare ce greu e să ții post negru. Ce greu e să auzi o mică voce în cap, trebuie să mănânci, mănâncă, mănâncă, MĂNÂNCĂ MĂ NEBUNULE. E o luptă minte versus corp. E o chestie de disciplină. E ca o renaștere.

Acum, când scriu acest articol e luni seara. Ultima masă am avut-o ieri, pe la 3-4 după amiaza. Au trecut mai bine de 24 de ore de când am mâncat ultima oară și mă simt bine. Mă simt puțin amețit și îmi tremură un pic mâna dacă o întind. În rest totul e ok.

După cum ziceam în ultimul articol. Discipline is freedom. Și putem aplica mantra asta asupra oricărei activități. Chiar și asupra mâncatului.

Experimentul “Freedom Equals Discipline”

E o carte pătrățoasă. Are 200 de pagini negre și un scris mașcat. Am cumpărat-o acum un an și n-am reușit să o citesc dintr-un capăt în altul. Am frunzărind pe ici pe colo, când simțeam că am nevoie de un strop de motivație. Cu toate astea titlul îmi răsună în minte zilnic
“Freedom equals discipline“, o mantră în care cred cu tărie și în a cărui spirit îmi doresc ca viața mea să se învârtă.

Și deși îmi doresc asta, nu fac asta mereu. E mai simplu să vin de la muncă și să îmi arunc hainele pe jos, să deschid laptopul și să dau play la un joc. E mai simplu să las vasele murdare în chiuvetă, decât să le spăl imediat. E mai simplu să dau comandă de o pizza, decât să-mi fac eu de mâncare. E mai simplu să fiu leneș.

Am observat că atunci când sunt disciplinat, viața parcă merge mai bine. Parcă îmi vine să zâmbesc mai des, fiindcă fac ceea ce îmi doresc. Atunci când las lucrurile la voia întâmplării, sunt mai trist, mai obosit și parcă nu am chef de nimic.

Freedom equals discipline. Prin disciplină faci lucrurile care chiar îți plac, cele care îți stau pe creier cu lunile. Faci acele activități care chiar ți le dorești în adâncul sufletului. Faci ceea ce vrei TU. Și așa devii cu adevărat liber.

Pentru unii, disciplină e echivalent cu chin. Nu prea vezi pe nimeni să pună semnul egal între disciplină și libertate. Eu cred însă în asta. Fiindcă am mai încercat-o în trecut, însă am găsit mereu scuze pentru a nu continua. Scuze se găsesc mereu, nu sunt greu de găsit.

Suntem la jumătatea anului. În următoarele 6 luni vreau să-mi duc fiecare zi după acest principiu. Să fiu disciplinat în fiecare zi. Să fac ceea ce îmi propus în fiecare zi. Să cobor milităria din pod, cum s-ar zice. să vedem ce iese.

Însă de data asta vreau să experimentez pe o perioadă mai lungă. Voi arde corăbiile, cum zice proverbul. O să-mi iasă? Cine știe… vă țin la curent aici, pe blog.

PS: Cartea o puteți găsi pe elefant.

Jurnalul unui om leneș (2)

Îmi este lene să scriu.

Acum o oră și ceva am vrut să mă apuc de scris. A trebuit să-mi fac un ceai mai întâi. Fiindcă nu pot să scriu dacă nu am o cană de ceai lângă mine. În timp ce apa se încălzea, mi-am dat seama că îmi este un pic foame. Așa că a trebuit să-mi fac și două sandvișuri. Cum oare să scriu pe stomacul gol?

În timp ce mușcam din sandvișul meu cu salam am intrat pe Youtube. Și din video în video a trecut o oră.  Dar în sfârșit mă apuc de scris. Continue reading Jurnalul unui om leneș (2)

Jurnalul unui om lenes (1)

Sunt leneș.

Așa sunt de când mă știu. O putoare, cum mai obișnuia mama să-mi spună când eram mic, atunci când nu-mi făceam curat în cameră. Eu ridicam din umeri și o lăsam în legea ei. Și nici azi nu-mi fac curat în cameră.

Hainele îmi stau împrășitiate peste canapea, două perechi de șosete au cucerit podeaua, iar undeva mai in spate, două pungi pline de cumpărături așteaptă să fie golite. Stau într-o garsonieră mică și murdară. Și îmi este lene să îmi fac curat. Continue reading Jurnalul unui om lenes (1)

Corporația, noua armată?

Când eram copil auzeam mereu sintagma „armata te face bărbat”.  Între timp, armata aia care te face bărbat nu mai e obligatorie, iar eu și toți ceilalți din generația mea nu știm ce înseamnă armată și cum te face ea bărbat. Desigur, am tot auzit zvonuri.

Lucrând în corporație îndrăznesc să spun dacă armata te face bărbat, atunci corporația te face adult responsabil. Într-un rolul armatei de a transforma băieții în bărbați a devenit rolul corporației de a transforma copii în adulți. Și am și argumentele care să susțină ipoteza. Continue reading Corporația, noua armată?

The practicality of failure

When I first wanted to write this post I wanted to write about setbacks and not failures. Because even the word failure has an unpleasant ring to it.

Failure sucks. We are afraid of failure. I am afraid of failure. I’m terrified by it. All my life I run the opposite way. I’ve looked for perfection. Everything has to be as I wanted to be or else… it’s a failure.

My ego is so big that I don’t allow myself to fail. Every little setback is considered a failure. And it haunts me. Sometimes for a day. Sometimes for more than that. Continue reading The practicality of failure

Employee or entrepreneur?

Everyday I hear this kind of advice: “Try your best to become your own boss”, “Start your own business”, “Be self-employed”, “Be an entrepreneur”. If you don’t want to start a business, you’re being looked down by some people. I heard this one on a podcast.  Being employed is like wasting your life.

I think this line of thinking is wrong. Unless you have a great business idea and your product would make a profit from the first second of the launch, you’ll need a job. Or backing for your parents, extended family, etc. You can’t start a business without any capital.  How do you get this capital? By employing your services to other people. Continue reading Employee or entrepreneur?

When goals become obsessions

I had a sudden insight today. Goals and desires won’t be achieved until they transform  into something real until they become  an obsession. Only in the moment when the only thing that you think about it’s that particular goal, only then that goal will go on the course of becoming reality.

Until then the goal it’s just a wish. Something that you say to make yourself feel good. Something that you look upon, but you never really dare to go to.

When I realised this, I was sitting on a bench. Eating some pizza and listening a podcast on my phone. Looking at the pigeons that were swarming around me. Continue reading When goals become obsessions

I’ve made 27 years

First of August is my birthday. And I feel a little bit strange. Not because of the age or because I got older or other unimportant stuff like this. But because, looking back at the last year, so many things have changed.

If I’m looking back on what happened from 2015 to 2016, there wasn’t that much. You could probably say that I was a little bit worse. A little bit more overweight, a little bit more money issues and other stuff. It wasn’t better. Continue reading I’ve made 27 years