Corporația, noua armată?

Când eram copil auzeam mereu sintagma „armata te face bărbat”.  Între timp, armata aia care te face bărbat nu mai e obligatorie, iar eu și toți ceilalți din generația mea nu știm ce înseamnă armată și cum te face ea bărbat. Desigur, am tot auzit zvonuri.

Lucrând în corporație îndrăznesc să spun dacă armata te face bărbat, atunci corporația te face adult responsabil. Într-un rolul armatei de a transforma băieții în bărbați a devenit rolul corporației de a transforma copii în adulți. Și am și argumentele care să susțină ipoteza.

  • Armata te disciplinează” – munca în corporație face exact acest lucru. Ai un program de respectat, obiective de îndeplinit, procese de urmat, reguli de respectat și multe alte lucruri ce te disciplinează sau te obligă să devii disciplinat. Altfel nu poți să faci față la toată treba care o ai de făcut.
  • Armata de învață să ai răbdare” – nu cred că ai neapărat nevoie de armată sau corporație să înveți să fii răbdator, însă din moment ce facem comparație între cele două, cred că într-o corporație înveți să fii o oază de zen după un timp. Am dat peste programe și calculatoare care merg prea încet, oameni care nu te înțeleg și trebuie să le explici aceleași lucruri mereu, muncă care nu se mai termină… Ori înveți să ai răbdare, ori te urci pe pereți.
  • Armata te învață să lucrezi cu oameni” – lucrul cu oamenii e domeniul de expertiză al corporațiilor. Fiindcă o corporație e bună atâta timp cât oamenii din interiorul să știu să lucreze. De aceea avem teambuilding-uri, cu fel de fel de joculețe. De aceea se ieși „la o țigară”, cu toate că nu fumezi deloc. O corporație se bazează pe oameni și vrei nu vrei înveți să lucrezi cu ei. Doar petreci 8 ore, sau mai mult, cu oamenii din jurul tău. Unii oameni nu apucă să petreacă atât de mult timp cu familia.
  • Armata te învață să respecți ierarhia” – iar într-o corporație e fix același lucru. Ai seniori, team leaderi, manager, vice președinți și chief officers. Și poate multe „grade” în funcție de structura organizației. Fiecare cu propriul lui rol și grad de responsabilitate, însă înveți din prima zi unde de afli în ierarhie și cine îți spune ce treabă ai de făcut.

Când eram mic mă atrăgea o carieră în armată. Probabil și din cauza poveștilor ce le citeam. Însă mă bucur că n-am făcut-o. Am reușit să învăț mult mai multe lucruri în cei aproape 4 ani de când am intrat în câmpul muncii și am devenit „corporatist”.

Voi ce părere aveți? A devenit corporația noua armată?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.