Este vineri seara, ora 17:45. Mă aflu într-un Starbucks și scriu. A devenit un obicei în ultimele două săptămâni să fac asta. După muncă, dacă mai am energie și putere mentală, în loc să mă duc acasă, îmi îndrept pașii, încet dar sigur, spre un Starbucks. Îmi iau un ceai (sau o cafea), deschid laptopul și mă apuc să scriu sau să lucrez la ce mi-am propus.
Aș putea să fac asta de acasă? Poate. Mi-am dat seama însă, că atunci când ajung acasă, îmi piere cheful să mai fac ceva. Aș face orice altceva, numai să nu mai lucrez o oră-două. Odată ajuns acasă, work-mode este off. Și nu mă mai pot concentra la nimic. Așa că am căutat diverse soluții. Și cea la care am ajuns este să lucrez într-o cafenea. Iar Starbucks e perfect. After-work office perfect.
În ultimele două săptămâni am reușit să fac mai mult decât am făcut în ultimele două luni.
Ideile mele încep să prindă viață, iar eu mă simt din nou productiv.
Și tot ce a trebuit să fac, a fost un dram de effort.
Nu știu cât mă va ține acest elan. Sau cât voi reuși eu să mă țin de ceea ce mi-am propus să fac.
La fel cum am făcut de multe ori în trecut, am fost entuziasmat de o activitate și după vreo lună renunțam din varii motive.
Dar de data asta, sunt chiar mulțumit de biroul meu. E relativ linișnit. Muzica e cât de cât ok. Iar eu… eu sunt productiv.
Și cred că asta e ceea ce contează.
PS: Am scris articolul ăsta vineri seară, în Starbucks, cu gândul că peste week-end îl voi analiza, edita și publica. N-am făcut asta evident. A trebuit să vină luni, să mă întorc în Starbucks și să scriu.