În dimineața asta mi-a sunat alarma și am dat snooze. Am dat snooze vreo oră, o oră și ceva până când n-am mai rezistat și m-am ridicat din pat.
Îmi place să mă trezesc cu noaptea în cap. Prima alarmă îmi sună la 4:30, a doua la 5:00. Îmi place să mă mint că trezitul de dimineață mă face mai productiv, da’ nu e așa. De multe ori mă trezesc și nu fac nimic important.
Îmi târâi alene picioarele prin casă. Mă conving cu greu să fac niște exerciții, să-mi pun sângele în mișcare. Am un burdihan de zici că-s gravid în luna la 5-a și cu toate astea, mult, mult timp n-am făcut nimic să-l dau jos. Am așteptat să scadă așa de la sine.
De multe ori fac asta. Aștept lucrurile să se rezolve de la sine.
N-am bani? O să fac eu rost de ei într-o zi.
Sunt gras? Eh, las că e bine și așa. O să slăbesc eu cândva.
Trebuie să fac ceva acum? Las că e timp și mâine.
E timp și mâine. Și așa trece timpul. Tic-tac. Și mâine de vine azi. Iar eu am zis că fac mâine nu azi.
De aia dau snooze dimineața. Și nu-mi place de mine când fac asta.