Happy Valentine’s day, people.
Sincer să fiu, văzută din perspectiva unui burlac, această sărbătoare mi se pare absolut cringe și absolut degeaba. Poate dacă aș avea cu cine să o împart, poate atunci ar fi altfel. Dar până atunci, voi încerca să evit cu desăvârșire orice dulcegăreală prezentă.
Cu toate astea, era o vreme când scriam poezii. Am scris și o carte chiar, de poezii de dragoste. Eram mai tânăr și mai inspirat. Pentru toți îndrăgostiții de azi, enjoy.
PS: e în engleză. Sper că o să înțelegeți. Sau dacă nu, aveți google translate.
I’ve stayed in cold for far too long,
Where’s the bus? The wind got strong,
And here it, after I froze,
The bus appears to save my nose.
I enter fast, I push around,
I just want to punch my card,
And find a safe place to stay,
To not get dragged away.
From my place, I look around,
And an angelic face makes me stunned,
Blue eyes, red lips, red cheeks from cold,
Just like a rose about to unfold.
She was shriveling on her seat,
Moving her head on a strange beat,
I look at her. Our eyes meet,
A moment that I wished to be infinite.
She smiles, more dazzling than before,
I feel my heart melting on the floor.
I make scenarios in my head,
I feel our destinies are woven from the same thread,
I want to know her, to know her name,
Without her, I think I’ll never be the same…
I make the courage, I push my way around
Moving slowly through the crowd
But when I reach her seat to ask about…
It was too late, she was already out.