Timpul a trecut
Timpul a trecut, eu am îmbătrânit în glumă,
Copil eram parcă acum o luna,
Timpul a trecut, secundă cu secundă,
Și-am realizat ca viața nu e blândă.
Timpul a trecut, eu am îmbătrânit în glumă,
Copil eram parcă acum o luna,
Timpul a trecut, secundă cu secundă,
Și-am realizat ca viața nu e blândă.
Mă aflu în fața foii goale. Și mintea mea parcă se transformă în foaia goală fiindcă mai tot timpul mintea mea devine precum foaia. Goală, ca Adam și Eva înainte să muște din măr.
Scriu de pe la vreo 10 ani. Scriu diverse. Prin facultate mi-am făcut mai multe bloguri, toate uitate în timp, iar prin 2015 mi-am cumpărat domeniul pe care sunteți acum. Scriu mai rar sau mai des, în funcție de chef, dar de fiecare dată mă trezesc scriind un articol ca cel de față. În care mă întreb ce naiba fac asta?
(more…)
Pahare goale,
Un shot, două, trei,
Măști purtate,
Figuri pictate, zei…
Vorbe goale,
Vorbe spuse-n vânt,
Măști ascunse,
Nu mai știu cine sunt…
Sâmbătă seara nu prea știam ce să fac. Nici nu îmi era somn, da’ nici nu mai aveam chef de nimic. Așa că mi-am zis să văd care-i treaba cu acest Squid Game pe care-l văd peste tot în ultima vreme.
Ora 8, pornesc Netflix-ul și dau play la Squid game. Primul episod mi-a plăcut. Nu era foarte târziu, nici somn nu prea îmi era, am zis să-l văd și pe-al doilea. Ușor am fost tras în lumea serialului, încât pe la ora 2 noaptea ora două noaptea mă aflu în bucătărie făcând ceva de mâncare (mă luase foamea deja) și o mică pauză de mișcare. Amorțisem în pat.
Am adormit pe la 5 dimineața, abia după ce am văzut tot sezonul.
(more…)
E ora 7:30. Îmi verific buzunarele să văd dacă n-am uitat nimic.
All good. ?
Îmi iau ghiozdanul și ies pe ușă. Las aerul rece al dimineții de toamnă să mă trezească complet. Cu pași domoli și muzica în căști, mă îndrept spre birou.
În martie 2020, în timp ce eu eram în concediu, biroul unde lucrez s-a închis. Covidul își arăta colții în România și pentru mai bine de un an jumate n-am avut altă opțiune în afară de aia de a lucra de acasă. Mă rog, aș fi putut să mă duc la un coworking space, da’ cine are bani de așa ceva.
(more…)
Mi-am ales un moment foarte prost să mă reîntorc pe social media.
În urmă cu vreo juma’ de an am dat peste o carte. “Digital Minimilist”, scrisă de Cal Newport. Citind cartea, am decis să fac o pauză de la tot ce înseamnă social media. Mi-am șters aplicațiile din telefon. Am renunțat chiar și să mai scriu pe blog, în incercarea de a evita un motiv de a intra pe Facebook și Instagram.
Ce trebuiau inițial sa fie doar 2-3 săptămâni de pauză, s-au transformat în cateva luni încetul cu încetul. Am ajuns să nu intru deloc pe site-urile menționate chiar și zile la rând.
(more…)