Prietenii și cărțile sunt tovarășii spirituali ai tinereții. În carne și oase, prietenii se schimbă mereu[…]Într-un fel același lucru e valabil și pentru cărți.[…]o carte care ne inspirase în copilărie, recitită după mulți ani, își pierde atracția vie și ne apare ca un simplu cadavru al cărții pe care ne-o aminteam. Însă cea mai mare diferență dintre prieteni și cărți este aceea că în timp ce prietenii se schimbă, cărțile rămân la fel. Adunând praful, neglijată într-un colț de bibliotecă, o carte își păstrează cu încăpățânare caracterul și filozofia. În definitiv, citită sau nu, acceptând-o sau refuzând-o, noi putem schimba o carte doar prin atitudinea noastra în privința ei, și nimic mai mult.
Yushio Mishima “Calea samuraiului azi”
Când aveam 7 ani am primit cadou de Crăciun, Povești nemuritoare de Petre Ispirescu. Îmi aduc aminte cât de ofticat eram că nu pot să citesc sigur cartea aia și trebuia să o rog pe bunica sau pe mama să-mi citească din ea. Odată ce am învățat tot alfabetul am început să devorez cărți.
Paragraful peste care am dat în “Calea samuraiului azi” m-a facut să meditez puțin la toate cărțile citite. Eu am citit multe cărți la viața mea. Și nu doar cărți. De-a lungul timpului am citit și manga, și webtoons, și web novels. Cam tot ce mi-a picat prin mână.
Mi-am dat seama că Mishima-san are foarte multă dreptate. Modul în care privesc unele cărți pe care le-am citit cu ani în urmă s-a schimbat foarte, foarte mult. Unele cărți ale copilăriei nu cred că le-aș mai citi acum cu același patos. Dar asta nu e ceva rău, fiindcă timpul trece și ne schimbă. Iar relația noastră cu cărțile se schimbă și ea.
Când eram mic, cărțile erau un portal de a scăpa din realitate. Luam o carte în mână și dădeam frâu imaginației. Uneori, rămâneam în acea lume, chiar și după ce închideam cartea. Îmi plăcea să mă prefac că sunt Winnetou sau D’Artagnan. Am vizitat 2000 de leghe sub mări și Patagonia prin intermediul cărților. Într-o vară chiar am petrecut 2 ani de vacanță. Vremuri bune.
Apoi am început să învăț din cărți. Pentru o vreme am devorat cărți de dezvoltare personală, crezând că ele sunt soluția la un gol ce-l simțeam în stomac și suflet. Dar după câteve zeci de cărți de genul citite, mi-am dat seama că multe cărți ziceau fix aceeași chestie. Și mi-am dat seama că prea multă dezvoltare strică. Așa că am spus stop acestui capitol din cariera mea de cititor. Nu zic că nu sunt ok cărțile de dezvoltare personală. Doar că eu, personal, vreau o pauză de la ele.
Acum îmi place să descopăr istoria și știința prin cărți. Filosofie și investiții. Mă simt câteodată ca la școală. La o școală unde eu aleg curriculumul și îmi fac programul singur. Chiar iau notițe și îmi dau și teme uneori. Învățarea nu se termină niciodată.
Din când în când, mai deschid și un roman. Vreau în continuare să descopăr lumi noi. Vreau să descoper personaje care să mă inspire. Vreau să mai deschid portale care să mă scape de realitate.
Cărțile nu se schimbă niciodată. O carte va fi și peste 10 ani la fel cum e azi. Singurul care se va schimba între timp voi fi doar eu; vei fi tu. De aceea trebuie să apreciem cărțile azi. Fiindcă mâine cine știe cum ne vom schimba.