Civil War – previziune sau atenționare?


Harta Americii în contextul filmului

Am fost în weekend la “Civil War”. Nu cel făcut de Marvel, ci cel realizat de A24, creat și regizat de Alex Garland.

Cam toată lumea credea că filmul va fi unul ideologic, ce va prezenta o anumită parte politică în rolul băieților buni și pe alții în cel al celor răi. Într-o lume polarizată cum sunt SUA în zilele noastre, ar fi fost o idee bună să facă asta. Reacțiile de după film ar fi acoperit tot bugetul de marketing al filmului. Dar filmul nu este despre ideologii, ci despre realitatea crudă a unui război și, mai ales, realitatea crudă a unui război civil.

Civil War este despre o echipă de jurnaliști ce vrea să ajungă la inima conflictului și pornește de la New York la Washington. Din cauza războiului, trebuie să facă un ocol, pentru a ajunge acolo în siguranță. La bază, filmul este un road trip unde protagoniștii trec dintr-o situație în alta.

Jurnaliștii trec din oraș în oraș și poți observa prin ochii lor cum lumea este afectată diferit de război. Unii devin sadici, unii încearcă să profite, unii se prefac că nu este război și că totul este normal. Finalul filmului este brusc, rapid și surprinzător. Exact cum se întâmplă în război uneori. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla.

O să fiu sincer și o să recunosc că am rămas marcat de film și de amploarea implicită pe care ar avea-o un război civil în SUA. Pe lângă faptul că economia mondială ar intra în colaps imediat, sunt sigur că mulți dictatori și-ar freca mâinile de fericire la o decădere a Americii.

În drumul spre casă, nu am putut să nu meditez la ce ar însemna pentru mine să fiu într-o zonă de război. Și cum acest scenariu, deși încă imaginar, parcă este din ce în ce mai aproape de realitate. America chiar este aproape de un război civil, avem război la graniță de 2 ani de zile și cel mai probabil o să mai dureze mult timp de acum încolo. Peste tot în lume tot apar conflicte din ce în ce mai des. Nu este tras de păr să încep să-mi imaginez că voi trece în viața asta printr-un război. Și cred că este bine să mă pregătesc mental pentru așa ceva, ca să nu fiu luat prin surprindere mai apoi.

Dar să revenim la film. Nu prea am ce cusur să-i găsesc. Mi s-a părut un film fantastic. Are niște decizii de editare interesante, sare cam brusc uneori de la o situație la alta, iar jocul actoricesc este minunat. Scenele de luptă, alea puține care sunt, arată că există ordine în haos, iar efectele speciale sunt extraordinare.

Vă recomand să mergeți să-l vedeți în cinema. Chiar merită văzut pe marele ecran. Sau dacă nu reușiți să mergeți la cinema, căutați-l pe net și uitați-vă când apare online.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă un share.