Uneori simt că miercurea este încercarea mea cea mare din timpul săptămânii. E obstacolul peste care trebuie să trec, valul ce-mi scufundă corăbiile, muntele pe care trebuie să-l urc.
Miercurea este ziua în care în nivelul meu de energie începe să scadă și e ziua care dă tonul pentru joi și vineri. Dacă miercuri mă simt bine, joi și vineri vor fi și ele bune. Dacă miercurea sunt praf, joi și vineri voi fi la fel sau chiar mai rău.
Încă de prin facultate am avut această senzație. Dacă luni și marți sunt energetic, voios și plin de viață, miercurea devine o muncă sisifică.
Am dat un search pe google (m-am gândit că nu’s doar eu în situația asta) și am descoperit că e chiar un termen midweek fatigue, midweek slump și multă lume e lovită de același fenomen ca și mine(deci nu’s eu nebun).
Ei bine, dar de ce se întâmplă asta? Am făcut o introspecție și am găsit câteva motive. Nu sunt sigur că sunt aplicabile la toată lumea (lăsați un comentariu dacă vi se aplică și vouă)
Nivelul de muncă. Fiind în mijlocul săptămânii de obicei miercurea se adună destul de multă treabă. Și e muncă pe care uneori nu pot să o mai evit (taskuri pe care deja l-am evitat sau amânat luni și marți). Și aici nu mă refer doar la job. Ci și taskuri în casă sau la proiectele proprii.
Cumul de oboseală. Lunea sunt odihnit după week-end. Marți încă am energia cât de cât ok, dar 2 zile de odihnă pot să ducă doar două zile de muncă. Miercurea sunt la fel de departe de week-endul viitor, pe cât sunt de week-endul trecut. Rezervorul se cam golește și oboseala începe să se simtă.
Ritmul de muncă. Fiind odihnit după week-end, am tendința să o iau în forță de luni. Iar marțea am elanul prins de luni. Din cauza asta, rezervele de energie se golesc rapid în primele 2 zile. Iar miercurea motorul nu mai vrea să pornească sau are nevoie de mai mult timp ca să se încălzească.
Lipsa unui plan. Fără nici un plan, ritmul meu e haotic și dezordonat. Și din cauza asta, chiar și după muncă ajung să fiu sleit de puteri, fiindcă mă stresez aiurea din diverse motive. Dacă aș avea un plan bine pus la punct și aș ține cont de tot ce am scris mai sus și nu m-aș mai obosi atât de mult.
Tot pe google citeam sfaturi de cum poți să eviți acest midweek fatigue. Am găsit sfaturi despre spargerea rutinelor, să-ți faci un pic de curat pe birou (sau în casă aș zice), să faci un workout bun, să vezi un film (adică să iei o mică pauză) și tot așa. Sfaturi nu neapărat rele.
Acum că mi-am dat seama de ce îmi cauzează oboseala și cum să-mi recuperez energia, nu pot decât să le implementez. Mă așteaptă o săptămână nouă în față, cu multe provocări. Voi reuși să trec cu bine peste miercuri? Vă țin la curent.
Ia lăsați și voi un comentariu despre cum vă simțiți voi miercurea.