În martie 2020 pierdeam 5000 de euro pe Forex, în momentul în care COVID-19 a lovit în mod oficial și agresiv cam toată planeta. V-am povestit întreaga pățanie aici, nu mai are rost să mai reiau încă o dată.
Întâmplarea face, ca tot 2020 să fie și anul în care m-am apucat de investit la bursă. Probabil doar un nebun și-ar risca din nou banii pe piețele financiare, la câteva luni după ce și-a pierdut o bună parte din economii. Un nebun, da. Dar unul care tocmai a plătit o lecție de 5000 de euro.
În decembrie 2020 2Performant s-a listat la bursă. Și cu ocazia asta, brokerul care a facilitat listarea, a lansat o promoție pentru afiliații 2P, oferind oportunitatea să îți deschizi cont de tranzacționare la BVB pentru un minim de 500 de lei(de regulă e minim 3000 pentru o deschidere de cont). Mi-a crescut inima când am aflat fiindcă asta îmi doream de mult. Să am o intrare la bursă. Și mi-am făcut cont imediat.
Am intrat pe bursa din România cu 0 cunoștințe de ce înseamnă să fii un investitor. Sincer să fiu, uitându-mă în urmă la anul 2021, mă minunez cum am reușit să termin anul cu bine.
Am cumpărat companii fără o analiză serioasă în prealabil. Am cumpărat companii proaspăt lansate pe bursă fără să citesc măcar prospectul de listare. Mă uităm doar la preț și discuțiile ce le mai vedeam pe grupurile de facebook.
Un nebun.
Nu am avut nevoie de astfel de analize fiindcă anul 2021 a fost unul verde. Prețul acțiunilor era în creștere. Sentimentul de optimism plutea în aer. Lapte și miere, cum s-ar spune.
Deja îmi făceam calcule optimiste ca îmi dublez banii în vreo 2-3 ani și că sparg și rup tot. Mă băteam cu palma pe umăr de deștept ce eram. Cam așa se întamplă când prinzi un val din asta bullish.
Și apoi a venit 2022, cu războiul și inflația și tot ce a mai venit împreună cu ele.
Așa cum au crescut acțiunile în 2021, de 5 ori mai repede sau prăbușit după 24 Februarie. Și au tot continuat să scadă în timp ce inflația a crescut de la lună la lună.
Am ajuns să nu mai înțeleg nimic. Unde erau profiturile alea nebune pe care le visam? De ce portofoliul meu e roșu aproape cu totul? De ce la Profit/Pierdere îmi apare cu minus?
Și uite așa… am început să-mi pun întrebari și să caut răspunsuri. Să caut unde e greșeala.
Am început să realizez că pentru a investi într-o companie, prețul e primul lucru la care te uiți. Ci începi să te uiți la balanță, și la bilanț, și la declarația de venit. Și te mai uiți și cine conduce compania aia. Ce planuri au, ce experiență, ce mai zice lumea despre ei.
Și după ce afli toate astea, abia atunci te uiți la preț. Să vezi dacă merită.
Așa că am început să citesc cărți de specialitate. Am început să fac noțite și să iau balanțele și bilanțurile la puricat.
Și să mai particip și la AGA, să văd ce mai zice lumea. Să văd cum mai gândesc și ceilalți investitori.
A fi investitor la bursă nu înseamnă să te uiți pe grafice și să decizi dacă decizi sau cumperi. Trebuie să înțelegi compania în primul rând și să înțelegi dacă merită să investești banii tăi în ea.
A devenit parte din rutina mea acum să stau să uit pe situațiile financiare ale companiilor unde sunt actionar. Și sunt mereu în căutare de oportunități.
PS: și dacă sunteți și voi investitori, nu uitați că acuși trebuie depusă declarația unică la ANAF. 25 mai e doar în câteva zile