Sunt leneș.
Așa sunt de când mă știu. O putoare, cum mai obișnuia mama să-mi spună când eram mic, atunci când nu-mi făceam curat în cameră. Eu ridicam din umeri și o lăsam în legea ei. Și nici azi nu-mi fac curat în cameră.
Hainele îmi stau împrășitiate peste canapea, două perechi de șosete au cucerit podeaua, iar undeva mai in spate, două pungi pline de cumpărături așteaptă să fie golite. Stau într-o garsonieră mică și murdară. Și îmi este lene să îmi fac curat.
Sunt leneș.
De aceea când ajung seara acasă nu fac mai nimic. Îmi place să cred că fac chestii, dar de cele mai multe ori deschid Youtube și sar din video în video cu orele. Iar când mi se pare că stau prea multe pe Youtube, deschid Facebook sau 9Gag sau vreun alt site ce face timpul să zboară.
Mă mint că sunt prea obosit. Am muncit din greu la servici. Însă, în adâncul meu știu că asta e o minciună. Nimeni nu muncește din greu la servici. Cu toții tragem chiliul. Și zic toții, fiindcă așa mă simt mai bine. Nu sunt singur pe acest pământ și te bag și pe tine în această oală a lenei. Să fierbem împreună în zeamă proprie.
Sunt leneș.
Și în fiecare zi îmi spun că azi n-o să mai fiu. Azi o să fiu productiv, cine știe ce-o mai fi însemnând și productiv. Un cuvânt folosit atât de mult și atât de des încât a devenit Sfântul Graal pentru leneșul din mine. Iar eu, Cavalerul Lenei, îl caut fără încetare.
Sunt leneș.
Și am ajuns să accept asta. Îmi place să-mi fac treburile în ritmul meu, așa cum vreau eu și mai ales, când vreau eu. E o crimă acest lucru? E o crimă să fii leneș?
Cred că uneori ne urcăm pe un soclu moral prea înalt. Cu toții suntem leneși.
Cel puțin, eu recunosc asta.
