Îmi este lene să scriu.
Acum o oră și ceva am vrut să mă apuc de scris. A trebuit să-mi fac un ceai mai întâi. Fiindcă nu pot să scriu dacă nu am o cană de ceai lângă mine. În timp ce apa se încălzea, mi-am dat seama că îmi este un pic foame. Așa că a trebuit să-mi fac și două sandvișuri. Cum oare să scriu pe stomacul gol?
În timp ce mușcam din sandvișul meu cu salam am intrat pe Youtube. Și din video în video a trecut o oră. Dar în sfârșit mă apuc de scris.
De fapt, ca să fiu sincer, dorința de a scrie nu o am de acum o oră. Ce de când am terminat ultima postare. Dar mi-a fost lene să scriu. Ba se ivește una, ba alta. Ba îmi găsesc altă treabă.
De când mi-a venit ideea să scriu Jurnalul unui om leneș, am început să explorez din ce în ce mai mult conceptul de lene.
De ce ne este lene?
Când a apărut această lene?
Putem scăpa de ea? E nevoie să scăpăm de ea?
Chestii din astea existențiale.
Multă vreme am crezut în disciplină. Disciplină din aia militară. Trezit la oră fixă, somn la oră fixă. Făcut totul după un program prestabilit. Și chiar a mers o bucată. Până când m-am simțit atât de obosit încât nu mai funcționam cum trebuie.
Și acum am dat-o în extrema opusă. N-am chef să fac nimic. Aproape nimic.
Uneori, prefer să-mi dau comandă de mâncare decât să-mi gătesc singur. Deși ar fi mai ieftin.
Prefer să-mi mut hainele de pe scaun pe pat, deși dacă aș sta câteva minute să le strâng și să le pun în dulap, n-ar mai trebui să fac asta.
Prefer să mă uit la videouri pe Youtube, sau prefer să mă joc, decât să stau să scriu sau să citesc.
Prefer să stau degeaba decât să fac ceva.
E lene, comoditate sau oboseală? Lipsă de motivație sau disciplină?
Sunt doar eu care face așa sau e ceva ce facem cu toții?