Mă trezesc la 5.
Workout.
Mic Dejun.
O cană de cafea.
Mă apuc să lucrez la proiecte personale.
Mă pregătesc de muncă.
Deschid laptopul de la muncă și îmi încep ziua de muncă.
Cina.
Deschid laptopul personal.
Lucrez la proiecte personale.
Mă joc, mă uit la un film sau stau pe youtube.
Citesc.
Adorm.
Repeat.
Așa arată zilele mele. De luni până vineri am același program. Iar în week-end diferența e că nu deschid laptopul de la muncă și nu mă trezesc la 5 (de obicei).
Am un program destul de monoton. Și rar ies din tiparul de mai sus.
Pentru multă vreme am crezut că greșesc undeva. Media și social media mi-au băgat în cap că viața trebuie să fie palpitantă, că trebuie să fii nebun. Că doar o viață ai și trebuie să experimentezi de toate și că trebuie să mai trăiești și tu oleacă. Că ar trebui să-mi pierd zilele și nopțile consumând cât mai mult, de la media la călătorii.
Și mi-a luat mult timp, rânduri scrise în jurnal și conversații cu mine să-mi dau seama că totul e de fapt praf în ochi. Credeam că trebuie să am un stil de viață din ăla haotic, doar pentru așa propovăduiau toți din jurul meu. Și credeam că dacă aș atinge un nivel de viață din ala ca în filme, aș fi fericit. Alergând după iluzia fericirii, eram de fapt nefericit aici, acum. În prezentul meu.
Eu de fapt sunt fericit și mulțumit cu monotonia mea. Fiindcă pentru a ține monotonia asta zilnică necesită disciplină. Și disciplină înseamnă libertate. Asta înseamnă că de fapt eu sunt liber în monotonia mea. Poate mult mai liber ca alții.