Am o problemă cu amânarea. De multe ori las pe mai târziu anumite lucruri pe care trebuie să le fac și prefer să fac cu totul altceva. Mereu găsesc altceva de făcut.
Social media, jocuri, webtoons, uneori mă duc până la frigider doar ca să văd dacă n-a apărut ceva nou pe acolo.
Mă simt ca în gluma aia a lui Costel Bojog. “N-am roșii, nu pot să învăț dacă n-am roșii”. Nici eu nu pot să lucrez, dacă nu joc un meci de NFL mai întâi, sau stau 10 minute pe 9gag, sau mai deschid youtube să văd ce mai e pe acolo.
Și uite așa, timpul meu se duce în activități ne-productive, activități pe care le regret după ce le-am făcut. Mai rău, activități care mă obosesc destul de tare.
Și mi-am zis că trebuie să găsesc o soluție, fiindcă eu cred că orice problemă are o soluție. Așa am dat peste regula de 3 secunde.
Regula de 3 secunde e simplă. Odată ce îmi dau seama că trebuie să fac ceva, număr până la 3 și mă apuc de acel ceva.
Am aplicat-o chiar și acum înainte să scriu. Mi-am dat seama că frecam menta și făceam cu totul altceva în afară de de scris. Am numărat până la 3 și m-am apucat de scris.
Număratul până la 3 e ca un reset. Îți aduci focalizarea internă pe ceea ce contează.
Acum că ai citit articolul până la capăt, zi-mi de la ce te-a distras această postare? Îți mulțumesc că ai citit până aici, dar numără până la 3 și fă ce trebuie să faci.
Ma pusesem sa caut o reteta de placinte. Dar am.zis ca dau un refresh la facebook, mai intai :))