Zilele astea am ascultat o serie de podcast despre Razboiul din Paraguay. Un razboi despre care nu știam nimic, despre care n-am aflat niciodată, dar un război atât de distrugător, încât a lăsat urme ce se văd și azi în America de sud.
N-o să vă spun eu povestea războiului, puteți să o citiți singuri pe wikipedia sau să ascultați seria pe care am ascultat-o și eu (o găsiți și pe spotify). Ce m-a surprins pe mine cel mai mult sunt cifrele de mai jos:
La 7 șapte ani am primit cadou de Crăciun o carte de povești, Povești nemuritoare de Petre Ispirescu. Nu știam să citesc, la școală abia făceam alfabetul, așa că a căzut pe mama și bunica să-mi aline curiozitatea, citindu-mi poveștile din carte.
Asta doar m-a ambiționat să învăț să citesc mai repede. Nu a trecut mult timp până am început să citesc singur și am început să devorez fiecare carte ce îmi pica în mână.
Mi-a plăcut să intru în lumea poveștilor, să devin un personaj ce trăiește în acele lumi fantastice, să fiu eu eroul care salvează prințesa de zmei sau neînfricat să confrunt armate întregi. Îmi plăcea să mă joc de-a cei trei muschetari, mă prefăceam apaș ce citea norii și urmele din iarbă, m-am transformat în Cireșar căutând legende ascunse din împrejurimile statului.
(more…)
Asta îmi trecea în cap zilele trecute în timp ce făceam curat prin casă.
Nu mai știu unde am auzit expresia asta, dar știu că am auzit-o undeva, nu mi-a venit mie așa dintr-o dată în cap. Poate într-un film sau am citit-o într-o carte. Dar nu asta e important.
Important e înțelesul din spatele acestei filozofii. Că așa văd eu această frază. Ca o filozofie.
De multe ori avem impresia că oamenii din jurul nostru, și implicit societatea, ne datorează nouă ceva. Avem această așteptare să primim ceva în schimbul existenței și activității noastre pe pământ. Un quid pro quo existențial am putea spune.
(more…)